Am cunoscut-o pe Alina acum trei ani, cand avea 33 de ani. M-a rugat un prieten s-o ajut să facă niște împachetări cu argilă. Era prin luna mai...2010.
Am luat legătura cu ea și am stabilit o întâlnire. Pe vremea aceea tocmai se mutase în București și nu cunoștea pe nimeni. Avea nevoie de ajutor atunci, ca și acum.
2010 a fost un an greu pentru Alina. Am urmărit in acea perioadă evoluția Alinei de la refuzul tratamentului alopat care îi promitea doar 6 luni de trăit, lupta zilnică cu tratamentele naturiste și până la neputința de a respira la care a ajuns în același an, în decembrie... când a ajuns la Viena împreună cu Dacian.
Pe vremea aceea era la începutul luptei cu cancerul în metastază. Era foarte slabă, o mână de om, dar cu o voință mare și cu dragoste de viață. Lupta pentru viață si poate nu atât pentru ea, cât pentru băiatul ei, Andrei, sau Andi, cum i se spune, care avea pe atunci 9 ani. Bucătăria îi era plină de ceaiuri, soluții, tincturi, pastile, remedii naturiste. Ca orice om care luptă pentru viața lui, era într-o permanentă căutare de tratamente naturiste care s-o întărească și s-o ajute să supraviețuiască. În paralel mergea des la Sf. Maslu și se spovedea și se împărtășea des, armele ei fiind credința în Dumnezeu, rugăciunea, slujbele Bisericii...
Au apărut în acel an și multe ispite, pentru că a dat și peste șarlatani care promiteau multe pe bani mulți, dar cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut cu bine peste toate. La sfârșitul lui 2010 a reușit să se interneze la Viena, unde a stat internată câteva luni, și de unde a venit cu bine, însă de data asta a avut de dat o luptă cu citostaticele. Lupta ei a durat până spre sfârșitul anului 2012, și a însemnat naveta făcută la clinica austriacă – o dată la trei săptămâni. A fost o perioadă bună pentru Alina. A început să lucreze la un cabinet stomatologic. În paralel a urmat în continuare tratamente naturiste de susținere a imunității...
Aceasta este povestea Alinei, de când am cunoscut-o și până astăzi. În toti acești ani am văzut un om cu vise, speranțe, dezamăgiri, incertitudini, bucurii, am văzut un om slab și un om tare, cu suișuri și coborâșuri, am văzut un om ca toți oamenii, și totusi, un om de la care am avut multe de învățat. Un exemplu pentru mine.
Acum Alina are nevoie de susținere... mai mult ca niciodată.
Mihaela Ursescu, București, 25 martie 2013
Am luat legătura cu ea și am stabilit o întâlnire. Pe vremea aceea tocmai se mutase în București și nu cunoștea pe nimeni. Avea nevoie de ajutor atunci, ca și acum.
2010 a fost un an greu pentru Alina. Am urmărit in acea perioadă evoluția Alinei de la refuzul tratamentului alopat care îi promitea doar 6 luni de trăit, lupta zilnică cu tratamentele naturiste și până la neputința de a respira la care a ajuns în același an, în decembrie... când a ajuns la Viena împreună cu Dacian.
Pe vremea aceea era la începutul luptei cu cancerul în metastază. Era foarte slabă, o mână de om, dar cu o voință mare și cu dragoste de viață. Lupta pentru viață si poate nu atât pentru ea, cât pentru băiatul ei, Andrei, sau Andi, cum i se spune, care avea pe atunci 9 ani. Bucătăria îi era plină de ceaiuri, soluții, tincturi, pastile, remedii naturiste. Ca orice om care luptă pentru viața lui, era într-o permanentă căutare de tratamente naturiste care s-o întărească și s-o ajute să supraviețuiască. În paralel mergea des la Sf. Maslu și se spovedea și se împărtășea des, armele ei fiind credința în Dumnezeu, rugăciunea, slujbele Bisericii...
Au apărut în acel an și multe ispite, pentru că a dat și peste șarlatani care promiteau multe pe bani mulți, dar cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut cu bine peste toate. La sfârșitul lui 2010 a reușit să se interneze la Viena, unde a stat internată câteva luni, și de unde a venit cu bine, însă de data asta a avut de dat o luptă cu citostaticele. Lupta ei a durat până spre sfârșitul anului 2012, și a însemnat naveta făcută la clinica austriacă – o dată la trei săptămâni. A fost o perioadă bună pentru Alina. A început să lucreze la un cabinet stomatologic. În paralel a urmat în continuare tratamente naturiste de susținere a imunității...
Aceasta este povestea Alinei, de când am cunoscut-o și până astăzi. În toti acești ani am văzut un om cu vise, speranțe, dezamăgiri, incertitudini, bucurii, am văzut un om slab și un om tare, cu suișuri și coborâșuri, am văzut un om ca toți oamenii, și totusi, un om de la care am avut multe de învățat. Un exemplu pentru mine.
Acum Alina are nevoie de susținere... mai mult ca niciodată.
Mihaela Ursescu, București, 25 martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu